Noi tensiuni diplomatice în Asia. China, acuzată de încălcarea suveranităţii altui stat (VIDEO)
Foto: al-sharq.com
Noi tensiuni diplomatice au apărut şi în Asia. China a fost acuzată de încălcarea suveranităţii Vietnamului după ce unul dintre avioanele sale civile a aterizat în premieră pe o insulă artificială într-o zonă disputată din Marea Chinei de Sud, potrivit Digi24.
Guvernul de la Hanoi a trimis o notă de protest către ambasada chineză, cu precizarea că pista a fost construită ilegal într-un arhipelag care face parte din teritoriul vietnamez.
Ministerul chinez de Externe a respins plângerea şi a declarat că zborul test a fost efectuat în limitele teritoriale ale ţării.
Planul Chinei de a construi insule artificiale a provocat nemulţumirea vecinilor şi a Statelor Unite, care se tem că această expansiune va fi folosită în scop militar şi pentru preluarea controlului asupra rutelor comerciale.