8 Martie, o zi obişnuită pentru femeile de la sat
 
 Pentru femeile de la sat, 8 martie este o zi ca toate celelalte. Asta ne-au spus mai multe doamne din satul Buţeni, raionul Hânceşti. Astăzi, unele dintre ele au muncit prin gospodărie sau au fost la serviciu, în loc să sărbătorească.
De 8 martie, chiar de dimineaţă, mătuşa Maria a lucrat prin gospodărie. A  făcut focul şi a dat de mâncare la păsări şi animale. Nici pomină de  sărbătoare. Copii îi sunt departe, iar cadourile i-au fost trimise mai  înainte. La fel ca mătuşa Maria, şi alte femei din sat muncesc de 8 martie. 
 
 Totuşi, sunt şi femei care au sărbătorit "Ziua Femeii", iar soţii le-au  făcut surprize de dimineaţă. Deşi este "Ziua Femeii", bărbaţii nu au ezitat şi ei să sărbătorească. 
 
 Ziua Internaţională a Femeii este marcată de o sută de ani.
 
			