Tot ce trebuie să ştii despre Ion Păduraru: AVEREA pe care o deţine şi SCANDALUL în care a fost implicat
Ion Păduraru este secretar general al Aparatului preşedintelui ţării, funcţie în care a fost numit în aprilie 2012. Înainte de asta, el a fost decan al baroului de avocaţi din Chişinău.
De profesie jurist, Păduraru a fost şi ministru al Justiţiei în Guvernul Ciubuc, între anii 1998-1999, desemnat atunci printr-un decret al fostului preşedinte Petru Lucinschi.
Ion Păduraru s-a născut în data de 18 ianuarie 1961 în localitatea Ţâpleteşti din raionul Sângerei. Este căsătorit şi are doi copii.
Recent, acesta a fost implicat în scandalul dintre fostul premier Vlad Filat şi fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii, Ilan Şor. Asta după ce Şor a declarat procurorilor că i-a oferit 500.000 de dolari lui Vlad Filat pentru a favoriza compania Dufremall, în procesul de judecată cu Le Bridge, iar intermediar ar fi fost Ion Păduraru, care era avocatul acestei companii.
Pe reţelele de socializare au apărut şi fotografii în care Ion Păduraru apare alături de Vlad Filat când erau tineri.
Într-un material, realizat anterior de realitatea.md, se spune că Ion Păduraru are un venit anual mai mare decât de cel al şefului statului, Nicolae Timofti. În declarația sa de avere pentru anul 2013, Păduraru a indicat că a avut un venit de peste 155.000 de lei din salariu și peste 360.000 lei onorariu pentru activitățile prestate în domeniul avocaturii.
Iar Ziarul de Gardă scrie că premierul desemnat deţine şase terenuri, două case şi o vilă în România, în orăşelul Borsec. Vila din munții Carpaţi valoarează peste un milion de lei. Iar locuinţele pe care le deţine în Moldova costă peste 2,5 milioane de lei.
Despre una dintre casele sale Curaj TV a realizat un reportaj. Materialul a fost intitulat "Consilier prezidențial cu casă de milioane".
Asta nu este toată averea premierului desemnat. Funcţionarul şi-a cumpărat în 2013 o Skoda Suberb. El mai are un automobil Subaru din 1996. Iar în conturile sale bancare, Păduraru deţine peste 300.000 de lei.
Tot Ziarul de Gardă a publicat, în 2013, o investigaţie intitulată "Cât costă Ordinile Republicii?", realizată în urma decorării cu înalta distincţie a fostului judecător asistent la Curtea Constituţională, Ion Anton.
Potrivit publicaţiei, foştii colegi ai lui Anton, printre care şi actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, au spus că magistratul nu merita să fie decorat.
Jurnaliştii de la Ziarul de Gardă au scos însă la iveală faptul că Păduraru ar fi vecin cu Ion Anton în România, dar şi că fostul judecător este într-o relaţie foarte bună cu preşedintele Nicolae Timofti încă din tinereţe.