Primul preşedinte al Republicii Moldova împlineşte astăzi 76 de ani
 
 Mircea Snegur împlineşte astăzi 76 de ani. Primul preşedinte al Republicii Moldova îşi va sărbători ziua de naştere în afara ţării. Fostul politician este unul dintre liderii Mişcării de renaştere naţională din anii '80-'90 ai secolului trecut.
Mircea Snegur a susţinut proclamarea suveranităţii, obţinerea independenţei Republicii Moldova, revenirea la tricolor şi a contribuit la recunoaşterea tânărului stat de către Occident. El a devenit şef de stat în 1990.
Şi-a încheiat mandatul şase ani mai târziu, când a pierdut alegerile în faţa lui Petru Lucinschi.
Cât timp s-a aflat în fruntea ţării, Moldova a fost atrasă în conflicte armate cu regiunea transnistreană. Au existat tensiuni şi în zona populată preponderent de găgăuzi, iar preşedintele Mircea Snegur a trebuit să facă faţă provocărilor. Conflictul militar de la Nistru a fost stopat printr-o convenţie semnată, în 21 iulie 1992, de Mircea Snegur şi preşedintele rus de atunci, Boris Elţin.
Primul preşedinte al ţării s-a născut în 1940 în satul Trifăneştii Noi, raionul Floreşti.
- "Mircea Snegur e Ștefan cel Mare al vremurilor noastre!" Oaspeţii i-au adus cadouri primului preşedinte
- Interviu cu Mircea Snegur. Ce îi îndeamnă primul preşedinte al Moldovei pe liderii partidelor proeuropene (VIDEO)
- "E ULTIMA ŞANSĂ!" APELUL primului preşedinte al ţării, Mircea Snegur, către actuala guvernare
 
			