Noi detalii în cazul morţii lui Ion Ţâbuleac
 
 Expertiza medico-legală repetată făcută publică azi, de Centrul de  Medicină Legală, a arătat că Ion Tâbuleac despre care presa a scris că  este a doua victimă a protestelor din 7 aprilie anul trecut, a căzut de  la înălţime şi nu a fost electrocutat cum a stabilit prima expertiză. 
Directorul Centrului de Medicină Legală susţine că expertiza a arătat că  trupul băiatului avea oasele fracturate. El a mai adăugat că nu mai  este nevoie de o expertiză repetată. Rezultatele vor fi trimise  procurorilor care anchetează cazul. 
Ion Tâbuleac a fost găsit mort chiar  a doua zi după violenţele din 7 aprilie. Procurorii au spus atunci că  tânărul s-a întors de la Moscova, iar la scurt timp s-a sinucis,  aruncându-se de pe un stâlp de înaltă tensiune. 
 
			