CC: Funcționarii cercetați penal rămân la locul de muncă până când se dă sentința
Embed:
Funcționarii publici care sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal vor rămâne la locul de muncă până când instanța de judecată va demonstra vinovăția lor. Hotărârea a fost luată de Curtea Constituțională.
Magistrații au mai decis că aceşti angajaţi ai instituţiilor de stat vor continua să-şi exercite funcţiile, chiar dacă au comis abateri de la legislaţie în afara orelor de serviciu.
În acest caz, Curtea Constituţională au fost sesizată de Curtea Supremă de Justiție după ce un funcționar al Primăriei oraşului Căușeni, implicat într-un dosar, a fost suspendat din funcție de către edil.
- Nerăbdarea care-i arde. Ce vor să afle socialiştii de la Curtea Constituţională
- MOTIVUL pentru care candidaţii la funcția de judecător la Curtea Constituțională susţin o probă repetată
- Curtea Constituţională va decide dacă preşedintele l-a desemnat LEGAL pe Ion Sturza
- Procurorii vor dreptate! Vor cere o PEDEAPSĂ mai ASPRĂ pentru proprietarii localului "La Soacră"
- PREMIERĂ pentru țara noastră! Moldovenii pot depune sesizări la Curtea Constituțională
- STRIGĂTOR LA CER! O fetiță de nouă ani, violată în curtea casei de un prieten de familie