Real Madrid are trei membri de onoare noi
 
 Real Madrid are trei membri de onoare noi. Aceştia sunt tenorul Placido Domingo, cel care cântă imnul echipei, tenismanul Rafael Nadal, unul dintre cei mai înfocaţi fani ai echipei de pe Santiago Bernabeu şi tehnicianul Vicente del Bosque, unul dintre legendele echipei.
Conducerea clubului Real Madrid a luat această decizie "ca recunoaştere  publică a parcursului profesional al acestor iluştri madrileni, care  respectă şi iubesc acest club". "Cele trei persoane merită cea mai  înaltă distincţie pe care Real Madrid o poate oferi", se arată în  comunicatul grupării madrilene.
 
 Tenorul Placido Domingo este cel care cântă imnul centenarului echipei  Real Madrid, care poate fi ascultat pe stadionul Santiago Bernabeu  înainte de fiecare meci al formaţiei antrenate de Jose Mourinho.
 
 În ceea ce-l priveşte pe Rafael Nadal, acesta este un susţinător  declarat al echipei din Madrid, fiind prezent la meciurile de pe  stadionul Santiago Bernabeu de fiecare dată când are ocazia.
 
 Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a fost antrenorul echipei  madrilene în 1994, 1996 şi 1999-2003, câştigând cu Real Madrid de două  ori Liga Campionilor şi de două ori campionatul Spaniei. În plus, el a  evoluat la formaţia spaniolă în intervalul 1970-1984 şi a câştigat cu  aceasta, ca fotbalist, de cinci ori campionatul intern şi de trei ori  Cupa Spaniei.
 
			