Japonia: Viaţa de după dezastru
 
 La mai bine de 2 săptămâni de la cutremurul din Japonia, bilanţul victimelor este în continuă creştere. Ultimele date arată că peste 10.000 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar 17.000 sunt în continuare dispăruţi.
Întreaga naţiune niponă îşi deplânge morţii. Acesta este şi cazul  familiei lui Hiroki Sukaara, un băiat de 16 ani, care şi-a pierdut viaţa  în urma cutremurului. Părinţii, dar şi cei doi fraţi ai săi l-au adus la  adăpostul pentru sinistraţi pentru a-i organiza o ceremonie funerară.  Ei mai spun că aceasta este singurul lucru pe care-l mai pot face pentru  fiul lor. 
 
 Bilanţul devastator al cutremurului nu este măsurat doar în pagube, dar  şi în suferinţă umană. Matsio Yuahana, în vârstă de 93 de ani, a scăpat  ca prin minune de tsunami, însă pe zi ce trece, starea ei de sănătate se  înrăutăţeşte. 
 
 Mai gravă este situaţia lui Keiko Naganuma. Ea spune că 8 membrii ai  familiei sale au dispărut în urma cutremurului. Printre aceştia se  numără şi fiul ei cel mare, în vârstă de 8 ani, care se afla la şcoală  atunci când puhoaile au lovit nord-estul Japoniei. Mai mult, femeia  spune că 77 din cei peste 100 de copii de la Şcoala Generală din  Ishinomaki sunt daţi dispăruţi.
 
 Pe 11 martie, nord-estul Japoniei a fost lovit de un cutremur devastator  de 9 pe Richter, a urmat apoi un tsunami care a luat zeci de mii de  vieţi.
 
			