Duelurile cu Suedia ocupă un loc aparte în istoria naţionalei Moldovei
 
 De la obţinerea independenţei şi afilierea Federaţiei Moldoveneşti de  fotbal la FIFA, Moldova şi Suedia s-au mai întâlnit faţă în faţă în două  rânduri. Ambele partide s-au jucat în 2001, în cadrul preliminariilor  pentru Mondialul asiatic din 2002. Amintirile sunt dureroase pentru noi:  reprezentativa Moldovei a pierdut ambele meciuri, iar într-unul dintre  ele a înregistrat cea mai categorică înfrângere de la fondare până în  prezent. 
Duelurile cu Suedia ocupă un loc aparte în istoria naţionalei Moldovei  de fotbal. Cele două echipe reprezentative au jucat doar două partide  directe, dar în una dintre acestea Moldova a suferit cea mai categorică  înfrângere înregistrată vreodată. S-a jucat pe 6 iunie 2001, la  Goteborg, şi s-a terminat cu scorul de 6-0 pentru gazde.
 
 Acesta a fost al doilea meci din istoria întâlnirilor directe, iar  primul s-a jucat cu trei luni mai devreme, pe defunctul Stadion  Republican din Chişinău, şi s-a terminat tot în favoarea Suediei, scor  2-0. În acel meci tricolorii au jucat bine şi au păstrat egalitatea pe  tabela de marcaj până cu două minute înainte de final, după care  actualul antrenor secund al suedezilor, Markus Allback a înscris de două  ori.
 
 Ambele partide s-au disputat în timpul mandatului selecţionerului  Alexandru Maţiura în cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial  din 2002. În acel ciclu Moldova a terminat pe locul 5 în grupă, în urma  Suediei, Turciei, Slovaciei şi Macedoniei, devansând doar Azerbaidjanul.
 
 Meciul de pe stadionul Rasunda din Suedia va fi aşadar a treia partidă  dintre cele două echipe, iar suedezii au pregătit deja un spot.