Din 7 aprilie, Publika TV vă spune "Bună dimineaţa" la ora 6.00
 
 Începând cu 7 aprilie, Publika TV vă spune "Bună dimineaţa" cu o oră mai devreme. Ştirile matinale vor începe în fiecare zi la ora 6.00. Cele mai importante informaţii ale nopţii, dar şi evenimentele previzibile ale zilei vă vor fi prezentate de Cristina Moldovanu, Ecaterina Kaminskaia şi Vadim Stângaciu.
"Mâine postul nostru de televiziune va face un an de zile de la lansare.  Eu am onoarea ca de 7 aprilie să mă aflu într-o nouă postură, cea de  prezentatoare. Desigur că am emoţii, dar cred că totul va fi bine. Cel  mai dificil va fi, probabil, să intru în emisie de la 6 dimineaţa.  Aceasta va fi o provocare. Cel mai important este, însă, că  telespectatorii noştri vor primi informaţie de ultimă oră", a spus prezentatoarea Publika TV, Ecaterina Kaminskaia.
 
 "Datele de raiting indică asupra faptului, că oamenii privesc  televizorul. Accesează postul nostru de televiziune, iar acest lucru a  condiţionat o modificare în grila de programe. Asta înseamnă că începând  cu 7 aprilie ieşim pe post la ora 6", a precizat prezentatorul Publika TV, Vadim Stângaciu.
 
 "Pentru noi a fost o provocare să ne trezim la ora 5 dimineaţa, acum să  ne trezim la ora 4 va fi o provocare şi mai mare, dar din moment ce  telespectatorii se trezesc atât de devreme, înseamnă că vom face şi noi  acest efort, pentru ca să fim alături de dumneavoastră şi să vă ţinem la curent  cu absolut tot ce se întâmplă", a adăugat prezentatoarea Publika TV, Cristina Moldovanu.
 
 Ştirile dimineţii vor fi întregite cu informaţii despre vreme, dar şi din lumea sportului.
 
			