Zeci de morți în urma unui raid aerian în vestul Irakului, într-un oraș deținut de ISIS
Foto: revista-presei.org
Mai multe lovituri aeriene au ucis miercuri zeci de persoane, inclusiv femei și copii, într-un oraș deținut de gruparea Stat Islamic în vestul Irakului, la granița cu Siria, au precizat doi parlamentari și surse medicale locale, transmite Reuters, citat de Agerpres.ro.
Acestea au spus că atacurile au lovit o piață aglomerată din orașul Qaim, în provincia irakiană Anbar.
Surse spitalicești locale au relevat că 55 de civili au fost uciși, inclusiv 12 femei și 19 copii, în trei lovituri aeriene.
Corpurile a opt luptători au fost de asemenea aduse la morga spitalului din Qaim.
Parlamentarul provinciei Anbar, Ahmed al-Salmani, a confirmat cifra de 55 de civili morți, în timp ce alt parlamentar, Mohammed Karbouli, a declarat pentru Reuters că 60 de persoane au fost ucise, inclusiv unele din rudele sale.
Oficiali irakieni nu au comentat imediat informațiile, dar agenția de știri a ISIS, Amaq, a difuzat imagini cu ceea ce a spus că reprezintă urmările bombardamentului, pentru care a învinuit forțele aeriene irakiene.
Atacul a avut loc pe fondul ofensivei forțelor irakiene, aflată în a șaptea săptămână, pentru zdrobirea SI la Mosul, oraș aflat la circa 280 de kilometri nord-est de Qaim.
- Un raid aerian s-a soldat cu zeci de morţi într-o închisoare ilegală din Siria
- RAID aerian în Yemen: Aproape 40 de oameni au fost ucişi
- Lovitură dură împotriva ISIS. Liderul militar, Omar al-Shishani, ar fi fost ţinta unui raid aerian
- Un comandant al grupării teroriste Statul Islamic, UCIS în urma unui raid aerian
- Liderul reţelei teroriste Statul Islamic AR FI FOST UCIS. Abu Bakr al-Baghdadi a fost ţinta unui raid american
- Cel puţin nouă morţi într-un raid aerian efectuat în Yemen