Cupa Mondială din 1954 a fost câştigată de Germania de Vest
 
 La cea dea 50-a aniversare, FIFA şi-a făcut cadou cel de-al 5-lea Campionat Mondial din istorie! Ediţia din 1954 a mondialelor a avut loc în Elveţia, locul unde se află oficiul forului internaţional, şi a oferit un spectacol pe cinste. Cupa a fost câştigată de Germania de Vest care a învins în finală, într-un meci dramatic, magnifica Ungarie cu 3-2. Şi asta după ce nemţii au pierdut în grupe de la maghiari cu 8-3.
În 1954 se împlineau 50 de ani de la înfiinţarea FIFA, astfel că  oficialii forului mondial n-au avut niciun dubiu când au acordat  organizarea Cupei Mondiale ţării în care se afla cartierul general al  acestuia, Elveţia. Avea să se dovedească o decizie corectă, turneul  final din Ţara Cantoanelor fiind un real succes pe toate planurile. În  ciuda faptului că majoritatea stadioanelor aveau o capacitate redusă,  competiţia a înregistrat încasări mari, iar calitatea fotbalului prestat  de cele 16 echipe a fost în afara oricărui dubiu. 
 
 Probabil niciodată în istoria Cupelor Mondiale nu a existat o favorită  mai clară la titlu decât Ungaria în 1954. Campioni olimpici în 1952,  neînvinşi de patru ani, "Magnificii Maghiari" soseau în Elveţia  aureolaţi şi de două victorii istorice împotriva Angliei, 6-3 la Londra  şi 7-1 la Budapesta. Nu erau puţini cei care credeau că turneul final  avea loc doar pentru a oficializa faptul că echipa în care străluceau  Ferenc Puskas, Sandor Kocsis sau Nandor Hidegkuti era cea mai bună din  lume. În cadrul grupelor, Ungaria avea să zdrobească Germania de Vest cu  scorul de 8 la 3, iar în marele derby al sferturilor a bătut Brazilia  cu 4-2. După înfrângerea cu Ungaria, Germania de Vest a fost nevoită să  joace un meci de baraj pentru a se califica în sferturi. Au învins  Turcia, iar în sferturi au bătut Iugoslavia cu 2-0. În semifinale,  germanii au învins clar Austria cu 6-1, iar ungurii au trecut greu, după  prelungiri de campioana en-titre Uruguay, cu 4-2.
 
 Pe 4 iulie 1954, pe Wankdorf Stadium din Berna, Ungaria avea toate  atuurile pentru a cuceri titlul mondial. În faza grupelor, maghiarii  şi-au zdrobit adversarii, , în plus revenea şi golgheterul Puskas.  Începutul finalei nu a surprins pe nimeni. În minutul 8 era deja 2-0  pentru maghiari. Acela a fost momentul de apogeu al ungurilor. Însă tot  atunci a început şi căderea. Împinşi de la spate de public, dar şi de  ambiţie, germanii au egalat în numai zece minute. Iar când toată lumea  se pregătea pentru prelungiri, Helmuth Rahn a marcat golul de 3-2.  Germania triumfa, iar Ungaria era în premieră vicecampioană mondială.  Amară consolare pentru o echipă a carei destin părea să fie doar locul  1.
 
			