Viaţa se scumpeşte. Preţul zahărului a înregistrat cel mai spectaculos salt
 
 Viaţa se scumpeşte. În primele trei luni ale anului, moldovenii au  plătit pentru produse şi servicii mai mult cu 3,3 la sută faţă de luna  decembrie a anului trecut şi cu aproape 6 la sută mai mult faţă de  primul trimestru al anului 2010. Creşterea medie a preţurilor de consum  se datorează scumpirii produselor alimentare şi majorării tarifelor la  diverse servicii. 
De la începutul anului, preţul zahărului a înregistrat cel mai  spectaculos salt, respectiv cu cu peste 18 la sută faţă de sfârşitul  anului trecut. Şi legumele s-au scumpit cu 15 procente, iar fructele -  cu aproape 10 la sută. La polul opus de află ouăle, care s-au ieftinit  cu 27 la sută de la începutul acestui an. 
La capitolul produse  industriale, în top sunt  materialele de construcţie, mai scumpe cu  5 procente, urmate de combustibili, cu 4 la sută. În schimb  medicamentele costă mai puţin cu 4,4 la sută. 
Dar,  pentru serviciilor comunale plătim cu 8 la sută mai mult. Cele de  alimentaţie publică s-au scumpit şi ele cu 7 procente. Deocamdată, Banca  Naţională se aşteaptă la o creştere medie anuală a preţurilor de până  la 7,3 procente.
 
			