Astăzi, CMC va discuta despre amplasarea şi amenajarea parcărilor etajate
 
 Astăzi, aleşii locali vor discuta despre amplasarea şi amenajarea, în capitală, a  parcărilor auto cu multe etaje şi a celor subterane. 
Consiliul municipal a aprobat anterior schema de  amplasare a parcărilor auto în capitală şi este în aşteptarea agenţilor  economici dispuşi să investească în astfel de proiecte. Arhitectul şef  al capitalei, Vladimir Modârcă, susţine că există deja în jur de 10  cereri în acest sens de la companii private.Pentru a face faţă  necesităţilor locuitorilor capitalei este însă nevoie de 100 de parcări,  susţine Modârcă. 
Normele legale permit construcţia parcărilor cu maxim  opt etaje, iar licitaţiile vor fi anunţate în a doua jumătate a acestui  an. În capitală, sunt înregistrate peste 150 de mii de maşini, iar  locuri de parcare există doar pentru 37 de mii. 
Potrivit oficialilor de  la Primărie, banii investiţi într-o parcare ar putea fi răscumpăraţi în  cel mult 20 ani. În acest moment, în Chişinău, există doar o singură  parcare etajată iar alte două sunt în faza de construcţie.
 
			