Vettel a început cu dreptul Marele Premiu al Chinei
 
 Vettel a început cu dreptul Marele Premiu al Chinei. După ce a câştigat primele două etape a sezonului 2011 din campionatul mondial de Formula 1, Marele Premiu al Malaysiei de la Sepang şi cel al Australiei, tânărul campion mondial a reuşit cel mai bun timp şi în ambele sesiuni de antrenamente libere de la Shanghai, a treia etapă a Campionatului Mondial.
Pilotul german Sebastian Vettel, a fost cel mai rapid în ambele sesiuni  de antrenamente libere, de pe circuitul de la Shanghai, care va găzdui  duminică Marele Premiu al Chinei, etapa a treia a Campionatului Mondial  de Formula 1. 
 
 În prima sesiune, pilotul echipei Red Bull Renault, a fost cronometrat cu  timpul de 1 minut 38 secunde 739 sutimi, având o medie orară de 198,742  kilometri. 
 
 În cea de-a doua sesiune, tot Vettel a reşit cel mai bun timp. De această  dată însă, rivalii de la McLaren au redus semnificativ diferenţa,  comparativ cu prima sesiune, Lewis Hamilton terminând pe locul doi la  numai o zecime de pilotul german şi în faţa coechipierul său, Jenson  Button. 
 
 Mercedes GP a arătat de asemenea o formă promiţătoare după ce Nico  Rosberg şi Michael Schumacher au ocupat poziţiile patru şi, respectiv,  cinci.
 
 Sesiunea a dat din nou batăi de cap pentru mai mulţi piloţi. Alonso a  ocupat doar locul 14 din cauza unor probleme la sistemul hidraulic, iar  Heidfeld a ieşit din nou în decor şi şi-a abandonat monopostul Renault  fără aripa faţă.
 
			