Cel puţin 40 de oameni au murit după ce două trenuri s-au ciocnit în estul Indiei
 foto: PUBLIKA.MD
                  foto: PUBLIKA.MD
                          Cel puţin 40 de oameni au murit şi peste 150 au fost răniţi în  rezultatul unui atac cu bombă asupra unui tren, în India, care a dus la  un dublu accident feroviar. Autorităţile au atras atenţia că numărul  victimelor va fi, însă, mult mai mare. 
Bomba a explodat în Bengalul de Vest, stat din nord-estul Indiei, unde  gherilele maoiste duc o sângeroasă campanie împotriva guvernului de la  New Delhi. Deflagraţia s-a produs în momentul trecerii unui tren expres  cu pasageri, ce venea din Kolkata, cu destinaţia Mumbai. 13 vagoane ale  trenului au deraiat peste linia ferată alăturată, pe care venea, din  sens opus, în mare viteză, un tren marfar. 
Toate suspiciunile se  îndreaptă către rebelii maoişti, însă autorităţile locale spun că e prea  devreme să poată afirma cu precizie cine se află în spatele  atentatului. 
 
			