Brokerii vamali nemulţumiţi de amenzile pe care le primesc deşi completează GREŞIT declaraţiile vamale
Zeci de brokeri vamali au ieşit la protest nemulţumiţi că vor fi amendaţi dacă vor completa actele vamale cu greşeli gramaticale. Indignarea acestora vine după ce Serviciul Vamal a emis o circulară prin care îi atenţionează să completeze actele cu date veridice. Pe de altă parte, autorităţile din domeniu spun că brokerii nu au înţeles corect conţinutul documentului şi că de fapt ar fi vorba doar despre greşelile care pot prejudicia statul.
Brokerii vamali sunt indignaţi de faptul că autorităţile le-au cerut acestora să atragă o atenţie mai sporită la modul în care sunt întocmite actele vamale. Emiterea circularei a venit după ce au fost identificate greşeli repetate în întocmirea documentele respective. Totuşi brokerii susţin că circulara contravine prevederilor codului contravenţional.
"ART 4 al 7 al codului contravenţional stabileşte că numai acţiunea prejudiciabilă este supusă sancţionării. Deci în circulara dată norma asta este ignorată complect".
Responsabilii din cadrul Serviciului vamal susţin că acest document nu instituie norme sau reglementări juridice noi referitor la sancțiunile aplicate pentru erorile admise, ci este o modalitate de a-i responsabiliza pe cei care activează în domeniu. Brokerii nu neagă că în actele pe care le emit sunt
admise greşeli, însă ei nu văd în asta nici o problemă.
"Cum poate fi sancţionată greşeala în numărul mijlocului de transport când nu este nici un prejudiciu adus statului."
"Iată ieri a venit o fetiţă, a scăpat o literă în carnetul Tir, sunt două litere şi cifruliţe, respectiv a scăpat o literă, a fost pedepsită. a fost întocmită o sesizare, după care se ocupă secţiunea contrabandă. Pentru o simplă literă, că în loc de "a" a tapat "o" a fost sesizare".
"Acestea nu influenţează, spre exemplu eu fac import la un automobil şi de ce culoare este el, noi statistica Moldovei nu are câte volkswagen au fost de culoare albă sau de culoare roşie importate".
Totuşi responsabilii din cadrul Serviciului Vamal susţin că aceste erori, chiar dacă nu trebuie să fie admise, nu vor fi sancţionate.
"Este vorba când se modifică poziţia tarifară, este vorba când se modifică originea preferenţială a mărfii, este vorba când se modifică valoarea mărfurilor de la care depinde, inclusiv cea vamală, cât şi cea facturală şi alte elemente pentru valoare", a spus Iurie Ceban, director adjuct al Serviciului Vamal.
Autorităţile au dat asigurări că vor ţine cont de nemulţumirele brokerilor şi i-au chemat pe aceştia la masa de tratative.








