Atac armat în Iakutia. Cinci persoane, printre care și copii au fost împuşcaţi mortal
Embed:
canal tv
Atac soldat cu cinci morţi în regiunea Iakutia din Rusia. Victimele au fost împuşcate de un bărbat de 52 de ani, care la scurt timp după ce a deschis focul s-a sinucis. Printre persoanele omorâte este şi un copil de 11 ani.
Forţele de ordine au declarat că individul a ieşit din casă şi din senin a început să tragă dintr-o armă de vânătoare. Printre morţi este şi un vecin de-al atacatorului care a ieşit în drum după ce a auzit împuşcături. Locuitorii din zonă spun că bărbatul locuia singur şi nu comunica cu nimeni.
La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliţişti şi medici. Forţele de ordine urmează să stabilească toate circumstanţele atacului.