Aleşii noştri ne promit: Vom avea şi în următoarele zile show electoral în Parlament
 
 Show electoral în Parlament vom avea şi în următoarele luni. Sunt asigurările date de aleşii poporului chiar din prima zi a campaniei electorale. Mai mult, unii dintre ei spun că, în această perioadă, inclusiv tribuna Legislativului este tocmai potrivită pentru promovarea platformelor electorale. Declaraţiile au fost făcute aseară, 21 aprilie, la emisiunea Fabrika.
"Cred că vom avea discuţii aprinse în Parlament. Nu cred că va lipsi show-ul, dar important este  rezultatul, votarea legilor importante pentru RM. Nu este doar instituţia unde se dezbat legile. este şi tribuna principală politică de unde politicienii îşi  transmit mesajele", a menţionat vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici.
 
 Alţii consideră că certurile în Legislativ sunt un lucru normal. "Există această solidaritate şi iţi pasă pentru oamenii tăi, îţi  pasă pentru candidatul tău la primărie. E normal ca un  membru de partid să ţină la colegii săi. Să-şi bată  capul de imaginea lor, mai ales acum ca suntem în campanie electorală", a conchis deputat PL, Ana Guţu.
 
 Extraparlamentarii sunt de altă părere: "Eu înţeleg că tribuna parlamentului este locul potrivit pentru a transmite un mesaj politic. Acest mesaj trebuie materializat  prin lege. Cei care sunt in parlament fac mesaje  gratis. Şi vorbesc despre candidatul cutare. Aici aduc aminte de un proverb popular: când doi se bat, al treilea câştiga, a spus preşedintele partidului "Moldova Unită", Vladimir Ţurcan.
 
			