A fost găsită o bombă de 500 de kilograme din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. 18.500 de localnici au fost evacuaţi
 foto: simpalsmedia.com
                  foto: simpalsmedia.com
                          O bombă datând din al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată, duminică, la Ludwigshafen, în vestul Germaniei, scrie digi24.ro.
Bomba de 500 de kilograme a fost găsită în această săptămână, în timpul unor lucrări de construcţie.
"Veste bună: bomba a fost dezamorsată! Localnicii pot să revină acasă", au anunţat pe Twitter autorităţile din Ludwigshafen.
Din motive de siguranţă, autorităţile le-au cerut celor care locuiesc pe o rază de un kilometru în zona în care a fost găsită bomba să îşi părăsească domiciliile la ora locală 08:00. Operaţiunea s-a încheiat după ora 14:00.
La peste 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, încă sunt găsite şi dezamorsate în mod regulat bombe din acea perioadă, descoperite pe şantiere sau în păduri, pe câmp sau chiar în grădini.
- A încercat să treacă vama cu o mașină radiată din circulaţie. Ce a declarat șoferul
- Autorităţile din Germania susţin că solicitanţii de azil se integrează bine pe piaţa muncii
- Guvernul german promite ajutoare de 340 milioane de euro pentru fermierii afectaţi de secetă
- ZI NEAGRĂ PENTRU BASARABIA. Se împlinesc 79 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov
 
			