Un incendiu de proporții a distrus un depozit din statul american Kentucky al unui cunoscut producător de alcool. Peste 45 de mii de butoaie de burbon au fost mistuite de flăcări, care s-au extins pe o suprafață de peste un kilometru pătrat și a amenințat câteva clădiri din preajmă.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanță, dar, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii au localizat incendiul şi l-au stins aproape în totalitate. Însă autorităţile continuă să fie vigilente, pentru că în depozit se păstrau circa şapte milioane de litri de alcool, iar flăcările pot reizbucni în orice moment. Pagubele companiei au fost estimate la câteva sute de milioane de dolari.