Momente de groază pentru 7.000 de oameni! Autorităţile au făcut public rezultatele primelor teste
foto: Antena 1
(UPDATE 19:50) Primele teste efectuate celor doi chinezi prezentând simptome de coronavirus, care făceau parte din cele 7.000 de persoane rămase blocate pe o navă de croazieră în portul Civitavecchia, în apropiere de Roma, "par negative", a informat Ministerul italian al Sănătăţii, potrivit AFP.
"Primele verificări par să dea rezultate negative, însă aşteptăm rezultatul final al testului", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul ministerului citat, fără a putea specifica când va fi cunoscut acesta, scrie agerpres.ro
Intervievaţi mai devreme de AFP, reprezentanţii spitalului Spallanzani din Roma, specializat în boli infecţioase, au declarat că "tehnicienii" acestui spital susţin că este nevoie de 48 de ore pentru a beneficia de un rezultat definitiv al testului.
(14:13) 6.000 de oameni, blocați pe un vas de croazieră, în larg. Nava italiană are interdicție de a reveni la țărm, după ce doi pasageri, de naționalitate chineză, sunt suspecți de infecție cu coronavirus, informează Antena 1.
The Costa Esmeralda este ancorat în apropiere de Civitavecchia, la 56 de kilometri nord de Roma.