Un angajat al Consiliului Uniunii Europene, instituţia comunitară de la Bruxelles în care sunt reprezentate statele membre, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat miercuri o sursă europeană citată de AFP, informează agerpres.ro.Acest caz a fost descoperit ''cu câteva zile în urmă'', iar persoana infectată urmează în prezent tratament medical, a mai precizat sursa citată.
Conform unei a doua surse europene, angajatul Consiliului UE infectat cu coronavirus a participat la o reuniune la care a fost prezentă o persoană deja infectată, fiind vorba despre un caz de ''transmitere locală'' a virusului în Belgia.
Anterior, tot miercuri, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, a confirmat prima infectare cu noul coronavirus în instituţiile europene, în cazul unui funcţionar al Agenţiei Europene de Apărare (European Defence Agency/EDA/), organism al Uniunii Europene cu sediul la Bruxelles.