Brazilia: Bilanţul deceselor în urma ploilor torenţiale a crescut la 27, iar 43 de persoane sunt date dispărute
publika
Bilanţul deceselor în urma alunecărilor de teren provocate de ploile torenţiale care au căzut în regiunea de coastă Baixada Santista, din statul brazilian Sao Paulo, a crescut la 27, iar 43 de persoane sunt date dispărute, au anunţat joi autorităţile locale, transmite agerpres.ro.
Serviciul de protecţie civilă din statul Sao Paulo şi departamentul de pompieri au anunţat că circa 50 de locuinţe au fost distruse de alunecări de teren în oraşul de coastă Guaruja, ceea ce înseamnă că bilanţul deceselor şi numărul celor daţi dispăruţi ar putea creşte.
Sute de persoane din regiune au fost nevoite să-şi evacueze locuinţele, iar autorităţile locale au venit în sprijinul sinistraţilor distribuind saltele, pături, alimente şi apă potabilă.
Volumul de precipitaţii căzut de luni seară până marţi a depăşit cantitatea prognozată pentru întreaga lună martie.
Perioada decembrie-aprilie este în general cea mai ploioasă în regiunea de sud a Braziliei. Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa ca urmare a inundaţiilor şi alunecărilor de teren de la începutul anului.