31 de şoferi, prinşi în stare de ebrietate la volan în această noapte. Printre ei se află şi angajaţi ai structurilor de forţă (VIDEO)
Şoferii nu învaţă lecţia. 31 de conducători auto au fost prinşi băuţi la volan în această noapte, în cadrul operaţiunii "Zero Grade". Poliţia a avut surpriza să depisteze printre şoferii în stare de ebrietate şi un angajat al Departamentului Instituţii Penitenciare, unul din cadrul Serviciului Medical al Ministerului Afacerilor Interne şi un angajat al SIS.
"Au fost depistaţi şi documentaţi 31 conducători auto în stare de ebrietate, dintre care două persoane în stare de ebrietate narcotică. Printre aceştia au mai fost depistate trei persoane, unul care s-a prezentat ca lucrător al Instituţiilor Penitenciare, a doua persoană colaborator al MAI şi a treia persoană face parte din Serviciul Informaţii şi Securitate", a declarat Liviu Baziuc, colonel, comandant de brigadă, Poliţia Patrulare centru.
Angajatul Departamentului Instituţilor Penitenciare a ajuns cu maşina în copac.
Angajatul MAI a refuzat să discute cu echipa Publika TV şi a agresat verbal colegii săi. Mulţi dintre şoferii opriţi de poliţie au refuzat să treacă testul de alcoolemie, aşa că oamenii legii au fost nevoiţi să îi escorteze la Dispensarul Republican de Narcologie.
În această noapte pe şoselele capitalei au activat 10 echipaje de Poliţie. Responsabili din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare spun că operaţiunea zero grade va continua şi zilele următoare.
- Combinaţie FATALĂ pe şosea: Aproape 200 de km/h, alcool în sânge și arme de foc pe bancheta din spate
- Poliţiştii au "vânat" şoferi beţi. 26 de conducători auto, prinşi băuţi, iar unul a doborât un stâlp
- Operaţiunea "Lease Car II": Oamenii legii au reţinut 28 de maşini, trei dintre care figurau în baza Interpol (FOTO)