Manchester City, pas uriaș spre finala Ligii Campionilor! "Citadinii" au învins PSG în meciul tur din semifinale
Manchester City a făcut un pas uriaș spre finala Ligii Campionilor! "Citadinii" au învins aseară pe Paris Saint-Germain în meciul tur din semifinale.
Echipa antrenată de Pep Guardiola s-a impus pe terenul adversarului cu 2-1 după ce a fost condusă cu 1-0.
Parizienii au început mai bine partida de pe teren propriu și după câteva ocazii periculoase au reușit să deschidă scorul. Căpitanul Marquinhos a marcat în minutul 15 după o centrare din corner.
Manchester City nu s-a lăsat bătută și a întors soarta meciului în repriza secundă într-un interval de doar șapte minute. Mai întâi, Kevin De Bruyne a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, iar Riyad Mahrez a înscris golul victoriei din lovitură liberă.
Fotbaliștii lui PSG nu și-au putut stăpâni emoțiile, iar la 7 minute după golul încasat, Idrissa Gueye a fost eliminat în urma unui fault dur la Ilkay Gundogan.
Meciul retur se va disputa pe 4 mai pe terenul echipei Manchester City, care are o șansă uriașă de a juca în premieră finala Ligii Campionilor.