Vești bune pentru amatorii tenisului! US Open va fi primul turneu de Mare Şlem al anului care se va desfășura în condiții normale, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la Australian Open 2020.
Oficialii US Open au anunțat că turneul va fi jucat cu porțile deschise, fără a fi impuse restricții în ceea ce privește numărul spectatorilor. Astfel, accesul fanilor se va face la 100% din capacitatea arenelor.
Decizia a fost luată în urma vaccinării a peste 70 la sută dintre adulții americani cu cel puțin o doză de vaccin, ceea ce a dus la relaxarea restricțiilor.
Ediția trecută a turneului de la New York s-a desfășurat fără spectatori, lipsa acestora reprezentând un mare minus atât pentru jucători, cât și pentru fanii tenisului.
Competiția din acest an se va desfășura în perioada 30 august - 12 septembrie, iar biletele pentru eveniment vor fi puse în vânzare începând cu 15 iulie.