Barcelona este în formă maximă în noua ediție a Euroligii de baschet. Formația catalană a obținut a treia victorie în trei meciuri și conduce în clasament general al competiţiei. 
Discipolii lui Sarunas Jasikevicius au învins aseară gruparea elenă Olympiacos în overtime, scor 79-78. Cel mai eficient jucător al gazdelor a fost Nikola Mirotic, cu 22 de puncte acumulate.
 O victorie a obținut și rivala Barcelonei, Real Madrid. "Los Blancos" au dispus de AS Monaco, scor 94-86. Real este pe locul 6 în clasament.
 Încă o partidă, cea dintre Steaua Roșie Belgrad și Zalgiris Kaunas s-a încheiat cu triumful echipei sârbe, scor 73-61.