Haos la un meci de fotbal din Mexic. Suporterii echipelor Queretaro și Atlas s-au luat la bătaie în tribune, în timpul reprizei secunde, la scorul de 1-0 în favoarea oaspeților. În scurt timp, fanii au invadat terenul, iar partida a fost suspendată.
22 de persoane au fost rănite, 9 dintre ele au fost transportate la spital, iar doi oameni se află în stare gravă.
Presa locală anunță că forțele de ordine au lipsit de pe stadion, iar clubul Queretaro, care a găzduit meciul, riscă sancțiuni grave.