7 miliarde de lei vor fi alocate către Energocom pentru asigurarea securității energetice
gaze naturale, gazoduct // foto: publika.md
Legea Bugetului de stat pentru anul 2022 a fost modificată pentru a permite alocarea către Energocom a 4 miliarde lei pentru majorarea capitalului social și 3 miliarde de lei recreditare din contul proiectelor finanțate din surse externe. Decizia a fost luată vineri de Comisia pentru Situații Excepționale, în vederea asigurării securităţii energetice prin creşterea capacităţii de cumpărare a gazelor naturale și energiei electrice de către Energocom.
O altă decizie a CSE ține de întreprinderea unor acțiuni în vederea economisirii resurselor energetice la nivel local. Astfel, Comisiile pentru Situații Excepționale ale autorităților administrației publice locale vor adopta, în termen de cinci zile, un plan de măsuri, aplicabil la nivel teritorial, care va contribui la reducerea consumului de energie. Acesta va fi publicat pe pagina web oficială a Consiliilor Raionale/Municipale și alte mijloace de informare disponibile.
De asemenea, până la data de 15 a fiecărei luni, vor fi publicate rapoartele de monitorizare a măsurilor de reducere a consumului de energie. În același timp, consumul de energie electrică urmează a fi redus în continuare, la nivel central și local, prin întreruperea iluminatului stradal pe timp de zi, și anume între orele 7:00 – 17:00.
Textul Dispoziției nr. 46 a CSE din 11 noiembrie 2022 poate fi consultat la următorul link: https://bit.ly/3WWZmF9.