Un cetățean ucrainean, învinuit pentru organizarea migrației ilegale a fost condamnat în primă instanță de către organele de drept ale Republicii Moldova la 3 ani și 3 luni privațiune de libertate.
În luna noiembrie 2022 a fost inițiată o cauză penală pe numele cetățeanului ucrainean, ca urmare a reținerii acestuia în flagrant în zona de competență a SPF Copceac.
Acesta ar fi organizat intrarea ilegală a unui bărbat ucrainean pe teritoriul Republicii Moldova contra sumei de 4000 de dolari. Ulterior, banii au fost depistați în cadrul percheziției mijlocului de transport al acestuia.
Astfel, în rezultatul acțiunilor de investigație și a măsurilor procesual penale, s-a stabilit implicarea cetățeanului ucrainean în organizarea migrației ilegale, cauza penală având ca finalitate condamnarea acestuia la 3 ani și trei luni privațiune de libertate.