Surpriză de proporţie pentru Gheorghe Urschi. La 75 de ani s-a împlinit o mare dorinţă a Regelui Umorului (VIDEO)
Regele umorului, Gheorghe Urschi, a împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani. Cu această ocazie mai mulţi interpreţi şi prieteni ai maestrului i-au urat felicitări călduroase şi i-au cântat "La Mulţi Ani". Totodată, acesta a primit diplome din partea Primăriei Chişinău, dar şi din partea Uniunii Scriitorilor. Vădit emoţionat, Gheorghe Urschi a răbufnit în lacrimi. În data de întâi aprilie la Chişinău va fi organizat şi un spectacol omagial în cinstea artistului.
Prietenii lui Gheorghe Urschi spun că nu şi-au pierdut speranţa că într-o zi îl vor vedea din nou pe regele umorului pe scenă.
"Întotdeauna trebuie să fim optimişti şi să îl vedem sănătos ca să iasă să bucure lumea. Omul care a făcut să râdă toată ţara, a făcut dispoziţie bună, am o iniţiativă către domnii din Parlament de ce anul acesta să nu fie numit anul Gheorghe Urschi, cred că ar fi foarte binevenit", a menţionat Vladimir Garştea, prietenul maestrului Gheorghe Urschi.
"Mi-aş dori tare mult să mai evoluăm în scenă, să mai cântăm pentru că acel duet care l-am realizat noi prea puţin l-am cântat, doar de câteva ori şi după s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ne bucurăm că dumnealui este optimist, ascultător, respectă toate indicaţiile medicului şi vrem să ştie că lumea îl iubeşte, lumea îl adoră, îi duc dorul", a mărturisit interpreta Mariana Mihăilă.
Fiicele lui Gheorghe Urschi au mulţumit autorităţilor pentru susţinere.
"Noi apreciem mult că Ministerul Culturii a adus în bibliotecile ţării 390 de seturi de scrieri alese de Gheorghe Urschi şi tata a râvnit asta de 15 ani de zile şi s-a împlinit, s-a produs. Vă mulţumim pentru că multe lucruri se trec, dar creaţia trebuie să râmână, avem ce spune, avem ce arăta şi ştim că avem susţinere", s-a exprimat cu recunoştinţă fiica mai mare a maestrului, Liliana Urschi.
La rândul său, Laura Urschi, cealaltă fiică a marelui actor i-a urat tatălui său: "Multă sănătate, rezistenţă, puteri şi să ne vedem cu toţii la anul viitor. Vom întreprinde paşi concreţi ca să fixăm în memoria colectivă a generaţiilor tinere opera maestrului Urschi, iată pe întâi aprilie vom face un spectacol omagial unde vom punea în valoare toate glumele şi tot umorul fin al maestrului Urschi".
Gheorghe Urschi s-a născut în data de 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari din raionul Şoldăneşti. După ce a absolvit Şcoala de teatru "Boris Șciukin" de la Moscova. a jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole. Cel mai mult, însă, i-a plăcut să facă glume pe seama prostiei omeneşti, lenei, îngâmfării, beţiei, sărăciei şi corupţiei.
De-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, a scris cărți și piese de teatru. De asemenea, a scris scenariile a trei filme pe care le-a și regizat. Maestrul Gheorghe Urschi a părăsit scena artistică în anul 2011, după ce a suferit un atac cerebral. În 2012, acesta a primit titlul de „Artist al poporului”, iar doi ani ani mai târziu, chiar de ziua sa de naștere, el a devenit cetățean de onoare al municipiului Chișinău.