Proteste reprimate cu tancuri în Siria
 
 Trupele se îndreaptă spre  districtele sunnnite ale oraşului de coastă, au declarat activişti ai  drepturilor omului pentru agenţiile de presă.
 Statele Unite au  avertizat Damascul vineri că vor face "paşi suplimentari", dacă  preşedintele sirian nu opreşte vărsarea de sânge, informează BBC.
 De la jumătatea lunii martie, în Siria  au fost ucise peste 500 de persoane. Cel puţin 21 de oameni au murit  vineri în Homs, Hama şi alte oraşe. După alte rapoarte, ar fi vorba de 26  de morţi într-o singură zi.
 "Statele Unite consideră că  acţiunile Siriei faţă de poporul său cer un răspuns  internaţional ferm," a subliniat Casa Albă, potrivit AFP.
 "Salutăm din nou curajul  protestatarilor sirieni care insistă asupra dreptului lor de a se  exprima şi regretăm pierderea de vieţi omeneşti", se mai arată în  comunicatul oficial de la Washington.
 
			