Cutremur în Spania: Cadavre pe marginea drumurilor, clădiri prăbuşite şi oameni speriaţi
 
 Cadavre pe marginea drumurilor, clădiri prăbuşite peste maşini şi oameni  speriaţi pe străzi. Aşa arăta, aseară, oraşul spaniol Lorca, din  sudul-vestul ţării, după cele două cutremure de 4,5 şi 5,3 pe Richter.  Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa, alte zeci au fost rănite, iar  peste 10 mii de oameni au fost afectaţi de seisme. 
Cutremurele care s-au produs în jurul orei 20, ora Moldovei, au fost  resimţite şi în capitala Spaniei, Madrid, situată la aproximativ 350 de  kilometri nord-vest de epicentru. Oamenii povestesc îngroziţi despre  primele momente după producerea dezastrelor. 
 
 O echipă a unui post de televiziune din Spania a fost la un pas să fie  zdrobită de zidurile unei clopotniţe care s-au prăbuşit într-o fracţiune  de secundă din cauza cutremurului din Lorca.
 
 Premierul spaniol, Jose Luis Zapatero, a ordonat imediat trimiterea unei  unităţi militare de intervenţie, care participă la operaţiunile de  salvare. Potrivit BBC, acestea sunt cele mai grave cutremure din ultimii  50 de ani din Spania. Miercuri, capitala Italiei a rămas aproape  pustie, după ce un seismolog, care a murit în 1979, a prezis că Roma va  fi distrusă de un cutremur de 11 pe Richter pe 11 mai. 
 
			