Revista presei: George W. Bush a comentat pentru prima dată uciderea lui Osama
 
 Rusia ar putea reacţiona, dacă Statele Unite montează elemente  antirachetă în apropiere de frontierele sale. Potrivit Ria Novosti,  declaraţia a fost făcută de adjunctul ministrului rus al Apărării,  Anatoli Antonov. Despre alte subiecte abordate astăzi în presa  internaţională, aflăm în cele ce urmează. 
Fostul preşedinte american George W. Bush a vorbit public, pentru prima  dată, despre uciderea liderului terorist Osama bin Laden. El a afirmat  că atunci când a fost sunat de Barack Obama "se afla la restaurant şi  mânca sufleu", relatează ABC news. Totodată, Bush a comentat moartea lui  Osama bin Laden ca fiind o mare victorie în războiul împotriva  terorismului.
 
 Uniunea Europeană a avertizat că ar putea lansa procedura de  sancţionare a Danemarcei, dacă această ţară va reintroduce controale  permanente la frontiere. În acest context, UE a îndemnat Guvernul danez  să evite măsurile unilaterale, scrie cotidianul spaniol El periodico.
 
 Statele Unite ale Americii au anunţat că extragerile pentru  programul Loteria Vizelor 2012 au fost incorecte şi că vor fi reluate.  Potrivit cotidianului The Huffington Post, în urma unei erori de  computer, aproape 22 de mii de persoane, selecţionate pentru programul  Green Card, au fost informate greşit.
 
 O navă de război britanică, realizată în întregime din material  plastic cu fibră de sticlă, a fost direcţionată către Golful Persic.  Agenţia de presă italiană ANSA relatează că vasul aparţine Marinei  Regale britanice şi că va avea misiunea de a proteja traficul naval din  zonă. 
 
			