Zenit - Rubin, scor 2:2
 
 Campioanele ultimelor patru ani din Rusia, Zenit Sank-Petersburg şi Rubin Kazan au încheiat la egalitate scor 2-2 derby-ul etapei a 9-a din Campionatul Rusiei. Astfel Zenit şu Rubin au obţinut a patra remiză din această ediţie de campionat.
Meciul a fost foarte echilibrat, dar totuşi Zenit a reuşit să deschidă  scorul în minutul 8 prin portughezul Danny, care a marcat după o  centrare din corner a lui Huszti. Rubin a reuşit foarte rapid să egaleze  şi chiar să treacă în avantaj. În minutul 19 mai întâi Gokdeniz  Karadeniz a reuşit să înscrie după ce a scăpat singur cu portarul. Iar  în minutul 31 după o centare a lui Oleg Kuzimin, a înscris Alexei  Medvedev.
 
 Zenit şi-a revenit în a doua repriză şi a reuşit să obţină un egal. În  minutul 70 Alexandr Kerjakov a prins un şut excepţional din afara  careului şi a stabilit scorul final.
 
 După această remiză Zenit Sank-Petersburg se clasează pe poziţia a 3-a  cu 16 puncte, iar Rubin are cu trei puncte mai puţin şi se situează pe  poziţia a cincea în clasament.
 
			