Oţelul este noua campioană a României
 
 Sărbătoare mare la Galaţi! Oţelul a devenit campioana României, după ce a  învins-o cu 2-1 într-o partidă tensionată pe FC Timişoara. Astfel,  formaţia antrenată de Dorinel Munteanu a reuşit să cucerească primul  titlul din istoria clubului şi o primă participare în Liga Campionilor.
 
 Atât de mare a fost încrâncenarea din teren, încât doi jucători ai  oaspeţilor, Taborda şi Sepsi, s-au dat cap în cap încă din minutul 5.  Accidentat la această fază, portarul Timişoarei chiar a fost schimbat  după un sfert de oră, însă nu înainte de a primi un gol. Liviu Antal a  profitat de ieşirea lusitanului şi a deschis scorul.
 
 Timişoara a avut o singură ocazie în perioada primei părţi, când Tosaint  Ricketts a trimis peste bară din şase metri. Bănăţenii au început mai  bine repriza a doua şi au egalat prin Ianis Zicu, dar speranţele le-au  fost spulberate peste 20 de minute. Marius Pena a marcat golul de 2-1 la  capătul unui superb contraatac şi a adus delirul în teren şi în  tribune.
Astfel, după această perfomanţă, Oţelul este a treia formaţie din provincie, după CFR Cluj şi Unirea Urziceni, care va evolua în Liga Campionilor.
 
			