Retragere cu lacrimi: Ivan de la Pena pleacă de la Espanyol Barcelona
 
 Mijlocaşul spaniol al formaţiei Espanyol Barcelona, Ivan de la Pena, în vârstă de 35 de ani, şi-a anunţat în  lacrimi retragerea din fotbalul profesionist la finalul acestui sezon.
 
 Jucătorul format la FC Barcelona, trecut pe la Lazio Roma, Olympique  Marseille şi ajuns la Espanyol în 2002, a disputat un singur meci în  acest sezon, din cauza numeroaselor accidentări. De la Pena a intrat pe  teren ca rezervă în ultimele 30 de minute ale meciului pierdut în  septembrie 2010 de Espanyol cu 0-4 în fața lui Villarreal, pe stadionul  El Madrigal.
 
 De-a lungul carierei sale în Spania, Italia şi Franţa, în care şi-a  câştigat reputaţia de specialist al executării loviturilor libere şi de  pasator de mare precizie, Ivan de la Pena a fost poreclit "Micul  Buddha", din cauza staturii sale, dar şi a faptului că mereu a fost tuns  "la zero".
 
			