Biletele de călătorie pe rutele interurbane s-ar putea scumpi cu peste 30%
 
 Biletele de călătorie pe rutele interurbane s-ar putea scumpi cu peste  30 la sută din această vară. Ministerul Transporturilor urmează să ia o  decizie până pe data de 3 iunie cu privire la majorarea tarifelor pentru  călătorie, solicitată de transportatori. Pe de altă parte, în  dependenţă de hotărârea adoptată de autorităţi, şoferii care prestează  servicii auto de pasageri vor decide dacă vor organiza sau nu acţiuni de  protest. 
Viceministrul Transporturilor consideră că poate fi revăzut doar tariful  călătoriilor suburbane pe o distanţă mai mică de 100 de kilometri. “Cât ţine de rutele suburbane, sau la o distanţă mai mică,  până la  100 de kilometri, aici da, necesită o majorare. Calculele sunt diferite şi la 43 de bănuţi, şi la 48  şi până la 50 de bănuţi”, spune Boris Gherasim.
 
 Potrivit lui Gherasim, aceste majorări ar putea duce la scumpirea biletelor cu 10-12 la sută.
 
 Pe de altă parte, transportatorii solicită un tarif de cel puţin 48 de  bani pe kilometru, deşi spun că ar avea nevoie de un tarif de 65 de bani  pentru a acoperi toate cheltuielile.
 
 Guvernul le-a promis transportatorilor că va anunţa noul tarif până la 3 iunie, printr-un ordin al Ministerului Transporturilor.
 
 Guvernul le-a mai promis transportatorilor că, după următoarea  rectificare de buget, va achita datoriile de peste 4 milioane de lei  pentru subvenţionarea, în ultimii doi ani, a biletelor unor categorii de  călători. 
Economie
- Transportatorii de pasageri renunţă la grevă cu o condiţie AFLĂ CARE
- Moldova, ţara tuturor posibilităţilor: Ajungi la Odesa, cu trenul, dar fără bilet
- Transportatorii vor bilete de călătorie mai scumpe cu 20%. Guvernul spune nu
- Transportatorii vor cere majorarea cu 20% a tarifelor călătoriilor interurbane
 
			