Olimpia Bălți nu acceptă înfrângerea. "La anul, Cupa va ajunge la Bălţi!"
 
 Antrenorul Olimpiei, Nicolae Bunea, a refuzat să recunoască că echipa sa  a fost mai slabă în finala Cupei pierdută cu 1-2 în faţa Iskrei. "Toată  lumea a văzut că în a doua repriză pe teren a fost o singură echipă" - a  declarat Bunea imediat după meci. Suporterii bălţeni au criticat  arbitrajul din acest meci şi au promis: "La anul, Cupa va ajunge la  Bălţi!" 
Deşi a fost extrem de supărat după fluierul final, antrenorul Olimpiei,  Nicolae Bunea şi-a stăpânit emoţiile în timpul declaraţiilor în faţa  presei. Tehnicianul însă a menţionat că echipa s-a a jucat mai bine.
 
 Deşi au făcut un drum lung până la Chişinău ca să-şi susţină echipa  favorită, suporterii din Bălţi nu au avut ce reproşa jucătorilor.  Aceştia însă au criticat arbitrajul.
 
 Iskra a câştigat finala Cupei Moldovei în faţa Olimpiei cu 2-1. Echipa  din Bălţi a ratat astfel şansa de a cuceri primul trofeu din istorie şi a  rămas în afara cupelor europene pentru sezonul 2011-2012. 
 
			