Judecătoria sectorului Centru va examina astăzi cererea PL de renumărare a voturilor
 
 Judecătoria Sectorului Centru al Capitalei va examina, astăzi, demersul  Partidului Liberal, care a cerut renumărarea voturior pentru Consiliul  municipal Chişinău. Iniţial, instanţa a amânat, pe 10 iunie, examinarea  solicitării PL. Magistraţii şi-a motivat decizia, invocând că liberalii  nu au prezentat suficiente probe. 
PL consideră că în urma renumărării voturilor, rezultatul scrutinului ar  putea influenţa distribuirea mandatelor de consilier. În opinia lor,  comuniştii ar putea pierde un loc în Consiliul Municipal Chişinău, care  le asigură majoritatea.
 
 Potrivit rezultatelor CEC, în componenţa Consiliului municipal vor intra  doar patru partide. Astfel, Partidul Comuniştilor se  situează pe primul loc, cu peste 46 la sută din sufragii, ceea ce-i  oferă 26 de mandate. Cu 10 mai mult decât în 2007. Pe locul doi s-a  situat Partidul Liberal cu aproape 32 la sută din voturi şi 17 mandate  de consilier. Urmează PLDM, care a obţinut aproape 14 la sută din  sufragii şi va avea, astfel, şapte mandate, iar Partidului Democrat,  care a acumulat puţin peste 3 procente, îi va reveni un singur mandat. 
 
			