Brazilia şi Norvegia au devenit lideri în grupa D a Campionatului Mondial de fotbal feminin
 
 Brazilia şi Norvegia au devenit lideri în grupa D a Campionatului  Mondial de fotbal feminin, după ce au înregistrat victorii la turneul  care se desfăşoară în Germania. Ambele şi-au învins advesarii la limită  cu scorul de 1-0, Brazilia a învins Australia, iar Norvegia s-a impus în  faţa Guineii Ecuatoriale. 
Pe stadionul de la Moenchengladbach, în faţa a peste 27 de mii de  spectatori, Brazilia s-a impus cu 1-0 în faţa Australiei în primul meci  din grupa D a Campionatului Mondial de fotbal feminin. 
 
 Sud-americancele au dominat meciul având mai multe ocazii în prima  repriză însă primul şi singurul gol a venit abia în repriza secundă. În  minutul 54 după o bâlbâială în afara careului Rosana a trecut de trei  fundaşi şi a marcat golul victoriei. 
 
 În celălalt meci al grupei, Norvegia a trecut cu acelaşi scor, 1-0, de  selecţionata Guineei Ecuatoriale, după un meci tensionat şi cu multe  ocazii la ambele porţi. Norvegiencele au reuşit golul victoriei cu şase  minute înainte de fluierul final al arbitrului. Haavi a reuşit să  înscrie în minutul 84 după o greşeală a portarului african Erika Skarbo.
- România şi-a aflat adversarii din finala Campionatului European de juniori sub 19 ani
- În această seară va avea loc meciul de deschidere la Campionatul Mondial de fotbal pentru juniori
- Fotbal Feminin: Canada - Franța, scor 0:4; Germania - Nigeria, scor 1:0
- Fotbal feminin: Brazilia - Norvegia, scor 3:0
 
			