Pe 16 iunie 2009 a fost dizolvat Parlamentul ales pe 5 aprilie 2009
 
 Acum un an, Parlamentul ales pe 5 aprilie, a fost dizolvat după  tentativele eşuate de alegere a preşedintelui ţării. Pentru Zinaida  Greceanâi au votat 60 de deputaţi comunişti. Totuşi un singur vot nu i-a  ajuns fostului premier pentru a ocupa postul de şef al statului. 
După alegerile din 5 aprilie 2009 Partidul Comuniştilor  a primit 60 de mandate, Partidul Liberal şi Partidul Liberal-Democrat  câte 15, iar Alianţa "Moldova Noastră" — 11 mandate. 
 Prima tentativă de alegere a şefului statului a avut loc pe 20 mai 2009.  În buletinele de vot figurau doi candidaţi: prim-ministrul de atunci,  Zinaida Greceanâi şi  medicul Stanislav Gropa. Zinaida Greceanâi a fost  votată unanim de deputaţii comunişti. Deputaţii fracţiunilor în opoziţie  au refuzat să participe la vot şi au părăsit sala de şedinţe. Pentru  Stanislav Gropa nu a votat nici unul dintre deputaţii comunişti, deşi a  fost înaintat de 15 reprezentanţi ai PCRM. 
Pe 3 iunie 2009 au avut loc  alegerile prezidenţiale repetate. De această dată candidaţii la postul  de şef al statului au fost Zinaida Greceanâi şi ambasadorul Moldovei în  Rusia, Andrei Neguţa. Din nou, deputaţii din fracţiunea PCRM au votat  unanim pentru Zinaida Greceanâi. Andrei Neguţa nu a primit niciun vot,  deşi a fost înaintat de 16 deputaţi comunişti. Pentru că nici unul  dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al statului nu a întrunit 61  de voturi, pe 15 iunie şeful statului a semnat un decret cu privire la  dizolvarea Parlamentului.
Pe 29 iunie 2009 a fost stabilită data  alegerilor parlamentare anticipate. 
 
			