Mihai Ghimpu spune că proiectul privind revizuirea Constituţiei este gata
 
 Preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, spune că proiectul de  lege privind modificarea Constituţiei este deja gata şi urmează doar să  fie votat de Parlament. De asemenea, Ghimpu este sigur că acest proiect  va fi avizat pozitiv de către Curtea Constituţională. 
Comuniştii spun, însă, că nimeni nu poate da garanţii că, după  organizarea referendumului, Mihai Ghimpu va dizolva Parlamentul. "Actuala Alianţă se teme de alegeri parlamentare anticipate. Ei caută tot  felul de pretexte ca să nu dizolve Parlamentul. De data această, au  găsit un pretext – referendumul. Care este sensul şi rostul organizării  acestui referendum dacă toţi sunt de accord cu modificarea articolului  78 în ceea ce priveşte alegerea directă a şefului statului. Deci este o  pierdere de timp şi o pierdere de bani", a declarat Grigore Petrenco, deputat PCRM.
 
			