Un autocar cu fani ai Oţelului Galaţi A ARS aproape în întregime
 
 Un autocar plin cu suporteri ai echipei Oţelul Galaţi a luat foc în drum spre Piatra Neamţ, unde este programat meciul pentru Supercupa României-2011. Nici în staful tehnic al gălăţenilor nu e linişte. Dorinel Munteanu crede că Steaua va fi avantajată în acest meci. De partea cealaltă, Ronny Levy are de gând să înceapă acest sezon cu dreptul, iar conducătorii Stelei sunt foarte siguri pe echipa lor.
Un autocar supraîncărcat cu suporteri ai Oţelului Galaţi a luat foc în această  după amiază, în apropierea oraşului Adjud, în timp ce se deplasa spre  Piatra Neamţ, unde  campioana României o va întâlni, peste aproximativ o oră, pe  Steaua,  deţinătoarea Cupei.  Incendiul a izbucnit din cauza suprasolicitării motorului, vehiculul  fiind unul uzat. 
 
 În autocarul care făcea parte dintr-un coloană de 15 vehicule cu  suporteri se aflau aproximativ 50 de fani ai  noii campioane a României. În urma incendiului, acesta a ars aproape  complet, însă nici o persoană nu a avut de suferit, pasagerii reuşind să  iasă la timp pe uşă afară.
 
 Spiritele sunt la fel de incinse şi în staful tehnic al gălăţenilor.  Dorinel Munteanu este de părere că Steaua va fi avantajată de mai mulţi  factori. "Rugăm să fim trataţi la fel precum îi trataţi şi pe adversarii  noştri", a declarat antrenorul campioanei, făcând aluzie la faptul că  steliştii beneficiază de condiţii preferenţiale.
 
 De partea cealaltă, antrenorul Stelei, Ronny Levy, este sigur de succesul  echipei sale, susţinând că se bazează be un lot bun şi pe o pregătire pe  măsură.
 
 Supercupa României a ajuns în acest an la cea de-a 13-a ediţie, Oţelul  Galaţi fiind prezentă în premieră într-un asemenea meci. De partea  cealaltă, Steaua a câştigat trofeul de 5 ori, fiind urmată îndeaproape  de Rapid, cu 4 Supercupe.
Sport
 
			