I s-a administrat "Maturinol", iar în loc să fie tratat, s-a ales cu o tumoare şi mai gravă
 
 De la vârsta de două luni şi până la doi ani şi jumătate unui copil din  Capitală i s-a administrat preparatul "Maturinol" care, ulterior, a fost  interzis. Aşa că micuţul, în loc să fie tratat, s-a ales cu o tumoare  şi mai gravă. Preparatul i-a fost prescris de profesorul Ion Iliciuc. 
La vârsta de două luni, Mihai a fost diagnosticat cu epilepsie. Ca să-l  vindece, profesorul Ion Iliciuc de la Centrul Mamei şi al Copilului i-a  prescris "Maturinol". 
 
 Părinţii copilului mai spun că tratamentul părea să nu aibă niciun  rezultat. Aşa că au vândut tot ce au avut şi au plecat la o clinică din  Germania. Medicii de acolo au spus că boala s-a agravat, pentru că  băieţelului i s-a administrat un medicament ce conţine hormoni.
 
 Preparatul Maturinol este o invenţie a medicului Ion Iliciuc şi a fost  administrat la cel puţin 2.000 de copii. A recunoscut-o chiar el. 
 
 Cei de la Ministerul Sănătăţii spun, însă, altceva. Preparatul  este  periculos pentru sănătate şi a fost interzis încă din 2009. Vineri,  ofiţerii Centrului Anticorupţie au depistat 12 sticluţe de "Maturinol"  într-o farmacie din Capitală. 
- Medicamentul "Maturinol" interzis acum doi ani a fost descoperit în vânzare de CCCEC
- "Maturinol-ul" este o combinaţie de substanţe incompatibile, netestat şi nepermis pentru utilizare în medicină
- Autorul medicamentului interzis: Cu Maturinol am pus pe picioare copii care aveau de la alţi medici verdictul de "mertveţi"
- Trei părinţi au depus plângeri la CCCEC pe numele lui Ion Iliciuc, inventatorul preparatului "Maturinol"
- Inventatorul "Maturinolului" riscă să fie eliberat din funcţie
 
			