Lucrările de reabilitare a celor mai importante drumuri naţionale vor începe în două săptămâni
 
 Lucrările de reabilitare a celor mai importante drumuri naţionale vor  începe în cel mult două săptămâni. Astăzi ministrul Transporturilor a  inspectat unul dintre şantierele deschise în acest scop.
În prezent, pe teritoriul ţării, reabilitarea se desfăşoară pe cinci  sectoare de drum. Însă numai pe trei dintre acestea au fost demarate  lucrări, pe celelalte două fiind sistate. 
În sezonul de  construcţie 2011-2012 urmează să fie reprate 59 de km de drum. Peste  două săptămâni vor începe lucrările de reabilitare pe două sectoare ale  Drumul Naţional M2 Chişinău-Soroca. Este vorba despre 16 km din  porţiunea de carosabil Peresecina-Orhei şi 29 de kilometri de drum între  Pelivan şi Cişmea. 
De asemenea, vor fi reabilitaţi 9 km de drum pe  traseul Hânceşti-Bălţi, în raza localităţii Bilicenii Vechi şi 4  kilometri de drum pe traseul Sângerei-Bălţi, în raza localităţii  Pepeni.
 
 Companiile străine care realizează lucrările oferă o garanţie un an.  "Orice  lucru nou are un termen stipulat în contract. Antreprenorul  va elimina orice neajuns care a apărut, sau poate să apară, timp de un an, din  banii lui. Dar durata de exploatare a unui drum poate fi de  15-20 de ani", a menționat ministrul Transporturilor, Anatol Șalaru.
Amintim că din 365 de milioane de euro, bani primiţi din surse externe  pentru reabilitarea drumurilor, doar 10 milioane vor fi cheltuite în  acest an.
 
			