Deputaţii renunţă la politică în vacanţă VEZI CE VOR FACE
 
 Deputaţii vor uita pentru o lună de proiectele de lege, şedinţe şi de cearta din Alianţă. Deşi parlamentarii susţin că în politică nu există pauze, în timpul concediului ei vor să se dedice exclusiv familiei.
"În afara politicii, nu ştiu când e momentul ăsta, dar mai sunt  şi bunel şi soţ şi tată şi toate împreună sunt un lucru plăcut", relatează deputatul PL Gheorghe Brega.
 
 "Eu încerc să nu uit că am copii şi familie, de aceea, în timpul  apropiat mă voi strădui să accord familiei mai mult timp decât de obicei", susţine deputatul PD  Alexandr Stoianoglo.
Liberal-democratul Tudor Deliu spune că atunci când nu este politician, este un simplu cetăţean al ţării  şi se ocupă de treburile casei, "ca şi orice muritor de rând". 
 
 Iar democrata Stela Jantuan relatează că în afara activităţii de deputat, ca orice femeie din Moldova, se ocupă de treburile  casei, merge la piaţă, pregăteşte masa şi face curat. 
 
 Deputatul independent Mihai Godea spune că îşi dedică timpul liber familiei, lecturilor,  şi mai îngrijeşte de via pe care o are.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, regretă, însă, că nu mai este copil. "Mai rămân frăţior, pentru că este sora din cei cinci copii la părinţi. Şi sigur că rămân soţul Mihăiţă", precizează liberalul.
Vacanţa parlamentarilor se va încheia la sfârşitul lui septembrie, însă deputaţii vor reveni la Chişinău până pe 25 august, pentru a participa la festivităţile dedicate aniversării a 20-a de la proclamarea Independenţei ţării.
Politică
- Godea nu vrea să plece în vacanță fără a audia raportul Guvernului în Parlament. Lupu îl liniștește: La toamnă
- "Ajutoare de șomaj" pentru semnatarii Declarației de Independență și înmormântarea lui Mihai Ghimpu
- Ghimpu "împotriva" semnatarilor Declarației de Independență: Unii au lucrat, iar alții vor confort. Ne poideot
- Deputaţii au plecat în vacanţă însă au lăsat restanţe în urma lor
 
			