Transnistria - rana de pe Nistru
 
 După două decenii de independenţă Republica Moldova rămâne o ţară  măcinată de un conflict în care sute de oameni şi-au pirdut vieţile. O  rană deschisă căreia nimeni nu i-a găsit leacul în 20 de ani de  independenţă. În continuare oamenii trec dintr-o parte a ţării în alta  cu paşaportul. Iar legile ţării nu au nicio valoare în stânga Nistrului.  Asta în timp ce politicienii propun soluţii fără să bifeze reuşite.
 
 Aşa numita autoproclamata republică transnistreană a fost creată pe 2  septembrie 1990, iar declaraţia de independenţă a fost semnată de  transnistreni pe 25 august 1991, cu două zile înainte ca Moldova să aibă  propria declaraţie de independenţă. Din acea zi, situaţia în regiune a  devenit din ce în ce mai tensionată şi a culminat cu un război civil pe  care astăzi politicienii îl numesc "conflictul de pe Nistru". 
 
 Conflictul armat a luat sfârşit după câteva luni. Dar, anual,  autorităţile transnistrene sărbătoresc independenţa printr-un adevărat  tur de forţă. Scot tancurile pe  străzile Tiraspolului, iar soldaţii  înarmaţi bat pas de defilare. Asta în timp ce  sute de familii au nevoie de paşaport pentru a-i îmbrăţişa pe cei dragi.  Iar fraţii trăiesc fiecare cu propria guvernare şi propriile legi.   
 
 În cei 20 de ani care s-au scurs de la izbucnirea conflictului au  existat numeroase tentative de soluţionare a acestuia, cu implicarea  unor actori internaţionali. În 2003, Moscova a anunţat că a găsit  soluţia. Vicepreşedintele Administraţiei prezidenţiale,  Dimitri Kozak a propus federalizarea Republicii Moldova. Asta însemna ca  Transnistria şi Găgăuzia să aibă propriile organe de conducere. În  plus, Rusia a insistat ca trupele ei să rămână pe teritoriul  transnistriei pentru o perioadă temporară, până în 2020. Planul Kozak a fost la un pas de a fi aprobat. Parafat de Vladimir  Voronin Igor Smirnov, documentul nu aa fost semnat niciodată. A urmat o  nouă serie de negocieri. Cele în formatul 5+2. Întrerupte în 2006 şi  reluate în 2009. Ultimele negocieri urmau să aibă loc la Moscova cu două  luni în urmă, dar Tiraspolul s-a opus discuţiilor la nivel oficial. 
 
 Acum Chişinăul îşi pune speranţe în următoarea rundă de negocieri  informale şi în rezultatele alegrilor prezidenţiale din regiunea  transnitreană care vor avea loc la sfârşitul acestui an. Pentru prima  dată în ultimii 20 de ani Moscova a dat de înţeles că ar putea susţine  un alt candidat în locul lui Igor Smironov, care a deţint şefia regiunii  timp de patru mandate. 
 
 Experţii le sugerează însă liderilor de la Chişinău să nu se aştepte la o schimbare bruscă a politicii de la  Tiraspol. 
 
 În timp ce politicienii caută soluţii, oamenii îşi împart viaţa între cele două maluri ale Nistrului. 
 
 Şi fiecare dintre ei mai păstrează în memorie evenimentele din 1992,  care au fost plătite cu vieţile moldovenilor, ruşilor şi ucrainenilor,  până mai ieri fraţi, brusc duşmani. 
În ultimii 20 de ani oficialii din Tiraspol nu încetează să caute  diferite motive pentru a-şi proclama independenţa. Ei invocă exemplul  regiunii Cosovo, cel al Abhaziei, al Osetiei sau al Sudanului de Sud.  Presa subordonată puterii de la Tiraspol vorbeşte fără încetare despre  ziua în care statul Transnistria va deveni independent. În ciuda acestor  eforturi şi dincolo de Nistru există oameni care îşi doresc să spună  liber "Eu sunt Moldova".

 
			