Tatăl a decedat în timp ce fiul său înscria al treilea gol
 
 Moment cutremurător în Spania! Tânărul jucător al Valenciei, Paco Alcacer, şi-a privit tatăl cum moare în tribune în timp ce înscria ultimul gol în poarta lui AS Roma. Meciul jucat la Valencia pe Stadionul "Mestalla" s-a încheiat cu victoria "liliecilor", scor 3-0.
Un jucător de la Valencia a trăit cele mai cumplite momente din viaţa sa  tocmai când dădea gol în poarta Romei. Tatăl lui Paco Alcacer de la  Valencia a murit la câteva minute de la finalul meciului Valencia -  Roma, scor 3-0.
 
 Timp de jumătate de oră, medicii au încercat să-i repornească inima lui  Alcacer senior, însă omul a fost declarat decedat în urma unui stop  cardiac. Paco Alcacer a fost eroul Spaniei la Euro U19 din România. El a  adus titlul european cu golurile sale din finala cu Cehia, scor 3-2.
 
 Astfel, Valencia a obţinut o victorie amară în amicalul cu Roma.  Liliecii au deschis scorul în minutul 22 printr-un autogol a lui  Viviani, iar peste 14 minute Soldado a dublat avantajul spaniolilor. Iar  scorul final a fost stabilit în minutul 83 de Alcacer, când s-a  întâmplat momentul tragic.
 
			